Saptamana patimilor

Saptamana trecuta este chiar de patima pentru unii. Geamurile tre sa fi fost spalate perfect, cumparaturi pentru cozonaci si pasca, ouale rosite la timp, praful sters si curatenie in casa…iar postul, ah! postul tinut in aceasta saptamana… nu, nu vreau sa deschid cutia Pandorei cu subiectul.

Daca ai musafiri… dubleaza tot ce am scris mai sus si adauga un scenariu apocaliptic, in care soacrele tre sa fie satisfacute, prietenii multumiti, rudele imbuibate si gazda sa arate perfect, ca scoasa din cutie.

Magazinele au fost asaltate, drumurile erau impracticabile, coaforurile gemeau irespirabil in aburii de fixativ si acetona.

Pare ca in noaptea Invierii se asterne linistea si pacea peste sufletele noastre. Dar cine a sustinut ca viata este facuta pentru liniste? Copiii tipa si sunt apostrofati in dulcele stil plin de iubire „taci, dracului din gura, ca nu te mai iau niciodata sa vezi lumina!” Bisericile de „la drum” sunt asaltate in egala masura de politisti care incearca sa interzica parcarea in fata portii si de soferii cu „hai, manca-ti-as, sa dau si io copiii jos, ca e mici si nu are cum sa treaca de lumea asta”.

Iar momentul aprinderii luminii sfinte – provoaca un tsunami uman si declanseaza olimpiada lui „cine ia ultimul lumina e un prost”.

Duminica la masa, cand zici ca te bucuri de cei dragi, pe care nu i-ai mai vazut cu lunile… se trezesc nestingherite toate ego-urile, politice, fotbalistice sau cozonacesti. Ultimul dumicat pe care nu il mananci ii provoaca gazdei un atac de panica si un sir lung de oferte care vin sa compenseze ceea ce nu ti-o fi placut. Chiar are de gand sa incinga gratarul pentru tine, sa iti faca ceva proaspat.

Si ploaia! Ah, ploaia! Venita nu pentru ca este primavara si pentru ca natura si pentru ca normalitate… ci doar pentru a stropi nenorocitele alea de geamuri proaspat spalate, pentru a murdari masina, pentru a nu lasa doamnele sa isi poarte hainele cele noi, pentru a nu permite petrecerea timpului in aer liber, pentru orice altceva numai pentru ce e ploaia, nu!

Un proverb suedez zice:

„teme-te mai putin, spera mai mult;

mananca mai putin, mesteca mai mult;

vaita-te mai putin, respira mai mult;

vorbeste mai putin, spune mai multe;

uraste mai putin, iubeste mai mult…

si toate lucrurile bune vor fi ale tale”.

As vrea sa pot spune ca fac mult mai altfel decat ce am observat si scris despre zilele acestea, dar nu sunt chiar acolo, inca.

Imi doresc sa pot gasi linistea in mine, sa cobor la ea si sa o aduc afara sa explodeze in jurul meu, atat cat o fi el de mare sau mic jurul asta.

Sa traiesc experienta smereniei, pe care probabil am vazut-o in simplitatea bunicilor mei, dar am fost prea mica si prea nestiutoare sa o internalizez. Sa pot privi la cer si sa fiu multumita, pur si simplu, cu tot ce aduce el.

Sa fac o cruce, ca bunica si sa pot spune, fie ploaie, fie arsita, fie vifor „Amin, Doamne!”

Cristos a inviat!