Photo by John Baker on Unsplash

Petrecem mult in viata cu gandurile noastre. Spunem mult prea des – ca nu avem timp. Dar, daca te-as pune sa pui pe hartie cate minute si ore traiesti intr-un dans temporal care te lasa fara energie si resurse emotionale, ia sa vezi uimire!

Si poate ca nu calatoria prin timpi ar fi problema, ci modul in care o facem si scopul cu care ne plimbam.

Cand ii dai “back” si “rewind” la minte – ajungi sa retraiesti la noi si noi niveluri TRECUTul. Ceea ce a fost o durere ajunge un conflict, apoi capata dimensiuni de telenovela, ii mai pui sare si piper si l-ai facut thriller dramatic, dupa care nici Apocalipsa biblica nu mai egaleaza intamplarea. In felul asta te re-traumatizezi, re-enervezi, re-iriti, re-revolti… iar cuvintele si intamplarile isi pierd sensul cu care au fost spuse sau facute.

Ai intalnit vreodata situatii in care cineva cunoscut s-a certat cu altcineva cunoscut, iar tu stii una dintre versiuni, si cand o zici in partea ailalta te trezesti cu “pe bune? asta a inteles X? Doamne, da’ nici prin gand nu mi-a trecut… eu am zis de aia si de ailalta” … Ca si cum nu s-ar vorbi despre aceleasi momente si vorbe 🙂

Cand o lamuresti cu trecutul si incepe sa te sece la ficati si migrene, treci la PREZENT. Meditatii, senzatii, experiente, fii prezent, iubeste-te, simte-te, observa-te. Iti propui sa lasi tot ce-a fost, sa stergi cu guma vietii – care o fi aia. Sau incepi sa ingropi totul – sufletul si mintea asta au tone de pamant cu muuuulte chestii ingropate – pesteri, buncare, cimitire, nu stiu ce sunt, dar sunt!

Ca sa nu mai zic ca-ti iei replici de “egoism” si “buricul pamantului” si “vai, ce te-ai schimbat, draga!”. Plus ca exagerarile care apartineau trecutului le faci acum prezentului, punand creierul dragutul sa rumineze (adica inversul lu’ sa mediteze) la ce-or gandi cu adevarat cei de pe langa tine…

Cum necum insa, ca branza aia de-o aduceam de la bunica, stii? Mai racaiam coaja aia galbena de pe ea, dar tot ma traznea mirosul cand deschideam frigiderul … pai pana nu consumi “branza” cumva, degeaba racai coaja, degeaba o mai pui intr-o casoleta mai ermetica…

Asa, trecutul se duse cu ale lui la groapa, prezentul nu-i nici el mai dihai… Noroc ca avem VIITORUL – colt cu Dacia, cum zicea tata – adica doua strazi din Bucuresti care se intersecteaza.

Viitorul suna bine numai in reclame. In realitatea subiectiva din mintea omuletilor el are ori aspecte fantasmagorice, ori perspective himero-morgane. Cum necum, day-dreamingul sau vision-boardingul sau wishful thinkingul pun o presiune pe biata vietisoara noastra de nu mai ai loc sa traiesti de atatea rezolutii, obiective, milestone-uri, termene, planuri si pasi si etc. Iar apocalipsa apocalipselor este ca totul pare si mai infricosator cand te gandesti cum sa fie cand ajungi la destinatie, asa, ca suitul pe un Everest de unde nu mai ai voie sa te intorci.

Si stau sa ma intreb. Noi cand traim? Care e, de fapt, TIMPUL?

Cand sunt si cand nu mai sunt?

Ce este, de fapt, 2018? Sunt macar 365 de amintiri? Nicidecum!

Dar 2019? Vor fi 360 de provocari? De oportunitati? De potentialuri? Nu prea… ziua de maine deja e destul de sigura cu ce va fi, asa-i? Si poimaine la fel.

Nicio groapa nu astupa durerea cu care nu esti gata sa te intalnesti si sa o privesti in ochi.

Nicio atentie nu iti aduce focus si claritate daca nu iei o pauza sa te reincarci “acum”.

Niciun vis nu ajunge la implinire din frica si spaima sau din impunerile altora – oricat ar fi ei de bine intentionati.

Asa ca lasa ingropatul si ara pamantul trecutului. Baga mana in punga prezentului si planteaza semintele a ce iti doresti, macar pentru raspoimaine.

Da, ar fi bine sa intelegi ca, daca vrei si altceva decat grau sau fasole (nu ca astea ar creste sa faca spic si boabe in 3 zile dar, na, vorbim de un “maine” metaforic), ar fi bine sa bagi strategic si niste mere, ghinde sau conuri, bambus, trandafiri, rosii si castraveti, fag si nuc si, da, studiaza si rolul buruienilor.

Mai degraba decat poze pe vision board, viseaza pentru viitor cum va fi drumul pana la destinatie, cu cine il parcurgi, pe unde te opresti, ce vrei sa vezi si sa auzi si sa simti pe unde vei merge. Proiecteaza emotia in detaliu in loc de zerourile din cont.

Si, nu in ultimul rand, fii cine esti si devino persoana care poate spune “multumesc” vietii.

Leave a Reply