Nu stiu exact ce mi-a venit cu tema asta, dar parca totul pluteste in jurul meu… ca si cum as fi scufundata in zapada de-afara.

Nu ma innebunesc neaparat dupa semnificatia religioasa a momentului, dar trebuie sa recunosc ca ancorele personale si colective sunt atat de puternice, incat imi simt fata hlizita la gandul surprizelor de sub brad…

Sesizez peste tot miros de bunatati porcesti, arome de turta dulce si vin fiert, imi crantane deja dintii la gandul nucii din cozonac.

Ma distreaza parintii veniti la magazin cu cei mici, pretinzand ca trebuie sa ii faca poze clare lu’ elfu’ lu Mos Craciun, sa fie sigur ca primeste ce isi doreste. Mor de ras la incurcatura in care sunt pusi unii de aia mai isteti:      “ce vreau anul asta e secret. Nu ai zis tu ca piticii se uita sa vada daca sunt cuminte? Mai mult ca sigur ca deja stiu ce imi doresc!”

Ma si intristeaza cateva lucruri – taiatul brazilor ma termina! Nebunia asta de buricul pamantului care e fiinta umana – sa aiba perfectiunea fix in mijlocul sufrageriei – mi-aduc aminte cu nostalgie de bradutii subtirei si cam cheluti de pe vremea cand eram eu copil, dar stiam ca sunt crescuti in pepiniere special pentru acest eveniment. Acum se invartesc niste burtosi si botoxate pe langa o superbitate a naturii si tot stramba din nas ca nu e “bogat si simetric”!!! Of! Of!

Ma mai intristeaza teribil tensiunea din si dintre oameni. Goana dupa mancare; lipsa de respect pentru cel de langa; sa apuc sa iau eu; sa fiu un centimetru in fata altuia la coada; sa tip mai tare sa mi se faca dreptate sau sa obtin ceva mai repede; sa urlu la cel care nu m-a servit la standardele curtii regale din capul meu, unde sunt printesa sau rege; sa atac ca sa ma apar; sa las masina blocand singura cale de acces ca, deh, pe unde sa trec?; sa critic, sa ma vait in gura mare, sa zic orice opinie am, numa’ sa zic. 

Si cel mai trist si trist – furia revarsata asupra copiilor sau a celor dragi. Tone de nervi pentru intrebari inocente, pentru pareri neutre, pentru gesturi altfel de neobservat.

Nu prea inteleg ce se intampla si cum scoate atata durere si neliniste presiunea acestui “de Craciun fii mai bun”. Pentru unii pare o incercare de netrecut. Am vazut copii zgaltaiti si plesniti si pedepsiti: “sa nu te mai misti din carut”. Am auzit barbatul spunandu-i nevestei “taci dracu din gura” desi femeia fusese izbita cu cotul si ii atrasese respectivului atentia. Am fost martora discutiilor, in gura mare, dintre casiera nemultumita si sefa ei, amandoua plangandu-se de aglomeratia “astora care zici ca au innebunit cu cumparatul”.

Cam asa suntem, ca perioada asta a anului. Ne tot nastem si speram sa fim mai buni, dar ajugem sa facem si sa ne reintalnim tot cu ce nu ne place si ne enerveaza. Ne innoim pe dinafara si nu ne mai stim pe dinauntru. Ne agitam zile intregi pentru cateva ore de bunatate pe care le stergem apoi ca si cum nu ar fi fost. 

Ca o lista de to-do pe care tre sa o bifezi cu subpunctele aferente. 

Poate sunt mai nostalgica anul asta, o fi si de la varsta. Simt nevoia sa ma intorc in amintirile din copilarie, in acel “acum” care parea etern. Alb de zapada. Lucind de luminite si globuri. Mirosind a copt si a esenta de vanilie. Cu gust dulce-intepator de vin fiert si aroma invaluind totul de sarmale si carnati.

Da, poate uneori inseamna a avea cate ceva din toate astea ca si stii unde , cine si de ce esti. 

Leave a Reply