Copil fiind, cel mai mult imi doream sa ajung mai repede mare. Sa am libertatea de a pleca unde si cand vreau (asta a fost cea mai mare frustrare pe care am trait-o ca adolescenta); sa ma pot intalni si distra cu cine vreau (fara sa am cv-ul persoanelor, plus toata genealogia pana la a 7-a ramura); si, evident, sa am banii mei.

Nu eram foarte sigura ce as fi facut exact cu toata libertatea si banii, insa asta voiam si ma razvrateam impotriva orei de venit acasa si a concluziilor “asta nu e potrivit pentru tine” pe care le-am auzit ani la rand. Asa ca, de multe ori, ajungeam sa fiu pedepsita si sa nu fac nici putinul care imi era permis.

Ma uitam cu jind, precum un caine la farfuria din care stie ca va primi, la finalul mesei, un

oscior sau ceva bun-bun, ma uitam zic la ai mei, care puteau face tot ce voiau.

Acum, cand am ajuns in postura de parinte, imi dau seama cum gandeam asa, mai pe jumatate. Insa atunci nu parea asa, corect?

Ar fi fost bine daca, in loc de interdictii si pedepse, ai mei mi-ar fi explicat ca, pe langa libertatea pe care o aveau (parelnica si asta, desigur…) aveau o tona de responsabilitati. Mama nu se scula la 5 fiindca se stia cu Deepak Chopra si participa la grupul lui… ci pentru ca eu sa am de mancare la pranz, inainte sa plec la scoala, caci ramaneam singura. Nu se culca tarziu pentru ca se uita la seriale sau la talk-show-uri, ci pentru ca trebuia sa calce nenorocitele alea de gulerase si bentite+pampoane, pe care le purtam si murdaream cam zi de zi. Iar tata nu venea tarziu ca se ducea la un fotbal cu baietii, sau la vreun eveniment de networking, ci pentru ca trecea pe la coada de benzinarie sa mai impinga masina sau la Alimentara la coada de carne, “sa-si tina randul”.

Am constatat abia cand am primit primul meu salariu ca nu e supraelastic si ca tre sa imi fac si eu, cum avea mama, un “vocabular” in care sa am pagina cu mancare, una cu intretinere, una cu “copil”, una cu “CAR” si una cu “cec” :-D. (daca nu stiti ce sunt astea, intrebati-ma, ca va zic).

Ajunsa pe post de mama de adolescenta si confruntata cu aproape aceleasi discutii, i-am explicat lu’ fi-mea ce mi-ar fi placut mie sa aud.

Si mi-am dat seama, de curand, dupa ceva sute de ore de lucru cu clientii, ca se aplica bine mersi si in viata noastra:

  • Daca vrei sa ajungi “undeva” trebuie sa treaca timpul necesar parcurgerii drumului. Mos Craciun vine doar o data pe an, da? De la Bucuresti la Constanta calatoria dureaza 3 ore…sau 7, depinde de trafic;
  • Intelege ca degeaba iti doresti “un milion de euro fiind propriul meu sef”, cand tot ce ai este experienta de angajat, sau cursurile abia terminate ale unei facultati; pe langa timpul de care vorbeam mai sus, cresterea trebuie sustinuta cu resurse potrivite, din mai multe arii: cunostinte specifice, bani, retea (piata de desfacere, networking, parteneri, sustinere etc)
  • Timpul si resursele sunt necesare, insa uneori sunt simple castele de nisip langa malul marii… se naruie la primul val care trece peste ele: uita-te la istoria ta, radacinile tale, ce fundatie ai. Uita-te cu sinceritate cum ai facut restul de lucruri din viata, la cei 7 ani de acasa, nu aia cu codul bunelor maniere, ci cei care contin bagajul tau emotional; observa ce comportamente de performanta si strategie ai practicat si intelege ca aceste modele sunt cele mai firesc ca le vei aplica, fie ca iti doresti asta sau nu;
  • Sa presupunem ca ai timpul, resursele si o istorie de succese. Pe langa acestea, destul de simplist prezentate, ai nevoie sa actionezi zi de zi, cu perseverenta si crescand mereu calitatea a ceea ce faci; degeaba iti propui o practica si o faci doar 3 zile… precum si degeaba practici ceva zi de zi, fara sa personalizezi in functie de contexul tau de viata.
  • Ultima idee, dar nu cea din urma… alege-ti un model coerent si potrivit intregii tale vieti. Cu totii vrem sa fim super-eroi si sa salvam lumea… doar ca realitatea dovedeste ca mai degraba ne adaptam la constrangerile de mediu (natural, social, familial, personal), decat practicam libertatea neconditionata a spiritului si a actiunii.

 

 

 

1 Comment

  1. Cat de bine zici!! Felicitări pentru articol. 🙂 Fiecare are propria lui harta mentala și pentru succes personal de multe ori este nevoie sa modifici puțin harta. Și in concluzie…. Sa nu mai semeni nici cu mama nici cu tata.

Leave a Reply