Noroc ca nu este nevoie sa inveti in fiecare dimineata sa te speli pe dinti sau sa treci strada.
Ce bine ca stii de robinetul cu o bulina de culoare rosie… pe acolo curge apa fierbinte si te poate arde; iar chestia aia metalica, lunguiata, care atarna de un inel cu alte chestii metalice si lunguiete, este cheia care porneste masina.
Stiu ca stii ca asa functioneaza si restul mintii tale: ursii sunt periculosi daca iti sunt prin preajma si nu ai trecut printr-o poarta pe care scria ZOO;
→ daca nu iei macar un covrig pana la ora 2 te scurgi de sub birou;
→ lui ii plac sarmalele facute de mami, iar tie incaltamintea fara toc;
→ drumul pana la paine este mai lung cu 3 minute daca o iei prin gangul de langa bloc, dar asta te ajuta …sa vezi superbele muscate de la casuta ce seamana incredibil de mult cu locul pe care il visezi pentru familia ta.
Toate astea si inca multe alte miliarde de unitati de informatie sunt inmagazinate de pilotul automat pe care baza caruia functionam.
Toate experientele pe care le ai se stocheaza intr-un mod economicos, in asa fel incat sa nu consumi cine stie ce energie, sa le regasesti rapid si sa iti fie de folos fix cand ai nevoie de ele.
Bine ca restul organismului functioneaza de sine statator, ca daca mai trebuia sa iti aduci aminte sa respiri, sa digeri sau sa pornesti sistemul imunitar la ora fixa, zic ca nu ai putea sa pretinzi ca “savurezi viata”.
Toate bune si frumoase, pare ca natura, Dumnezeu sau mai stiu eu ce virus extraterestru a facut treaba buna cu modul in care am devenit aceste organisme si fiinte sociale perfect functionale.
Te intrebi ce scriu mai departe, nu?
Pilotul automat de care spuneam a recunoscut deja lucruri poate stiute si astepti sa citesti despre automatisme, tipare si modul in care uneori suntem foarte putin in conexiune cu realitatea fiintei noastre.
Si daca nu ar fi asa?
Daca ceea ce ai citit deja ar fi inceputul unui roman despre roboti?
Sau poate nici macar nu ai ajuns pana aici cu cititul, caz in care tu, cea/cel care totusi citesti, te intrebi de ce mai scriu.Sa stii ca nici eu nu imi dau seama cum sa continui.
Ar merge un final un pic apoteotic?
Cu concluzii cool si profunde, poate.
Doar ca uneori ma intreb unde se duc atatea miliarde de unitati de informatie despre suflet, minte, dezvoltare personala…la un moment dat ajungi la satietate.
Sau un citat din cineva cunoscut, care sa intregeasca ideea gandurilor mele.
Ei bine, ma gandesc ca rezonanta gandurilor mele in experientele tale de viata face ca acest mic text sa aiba tot atatea finaluri posibile cate minti, inimi si constiinte il citesc, inteleg, judeca, accepta, ignora, critica, apreciaza.
Tu ce zici? Cum reactionezi?
Care este finalul care ti se potriveste?
Impartaseste-l printr-un comentariu, putin mai jos.
Nu stii niciodata din ce discutie reiese o solutie reala de viata.
Pe data viitoare!
Anda-Luiza Stefan