Luni – 6 dimineata…

Copilul inca doarme si sotul tocmai s-a intors pe partea cealalta, dregandu-si sforaitul.

Te uiti in tavan si simti un pic frigul la varful piciorului care iti iese de sub patura… desigur, restul e infasurat pe colegul de pat, iar tu esti chircita sub un colt.

Incerci sa adormi la loc, dar sforaitul nu te lasa, asa ca te dai jos, tiptil, si o iei catre baie.

Strangi pleoapele sa treci peste palpaitul parca dureros al neonului care se aprinde, iei halatul din cuier si ti-l pui pe tine, moment in care treci cu privirea peste imaginea ta din oglinda. Zabovesti o clipa…

Uf! Cearcanele astea. Si uite si cateva riduri sub ochi. Zambesti. Aaa, iti spui, sunt din alea, de expresie.

Pe dracu! Stii clar ca nici cea mai hialuronica dintre creme nu le mai intinde, dar deh! Te incanti cu ideea.

O iei incetisor spre bucatarie, ochii inca carpiti si tarsai papucii, dar creierasul deja a inceput sa functioneze – cafeaua, senvisuri lu’ ala micu, pachetul pentru el, iar tie? Un grapefruit! Acrisor, rosiatic, numa bun de dieta. Oricum e miercuri, ai pe agenda niste… drumuri, sedinte… poate mai ciugulesti ceva.

In bucatarie e frigut… in trend cu norii de afara. Pui apa de cafea si te asezi sa mai savurezi un pic caldura patului.

Nu ti se pare, uneori, ca stai suspendata in timp si spatiu?

Ca parca astepti sa se intample ceva care nu mai vine?

Te apuca bazmucii ca nu stii sigur in ce zi a saptamanii esti si totul se petrece cu viteza: Luni-Vineri, Luni-Vineri, Ianuarie, Paste, saptamana la mare, Craciun; 20 de ani – 30 de ani – 40 maine-poimaine.

Ce ramane la finalul zilei? Cate din lucrurile pe care le-ai vrut implinite le traiesti deja?

A cata esti pe lista prioritatilor? Cat esti de vizibila in viata ta, in ochii tai?

Dar in ochii celorlalti? Cine vede exact cat muncesti, cate faci, cate povesti asculti, cate proiecte preiei, peste cate treci cu zambetul pe buze?

Esti invidiata pentru puterea de care dai dovada, dar cati stiu exact cat te costa asta pe dinauntru?

Cui sa spui toate astea fara sa auzi lamentari mai mari ca ale tale pe te miri ce subiecte frivole? Cine te asculta pur si simplu si doar te priveste si spune “te inteleg”?

Tu pe umarul cui plangi si nu primesti instantaneu solutii si sfaturi azvarlite cu nervi si nerabdare?

Iti asezi o suvita de par si iti torni cafeaua in ceasca.
Iei o gura si savurezi aroma fierbinte.
Iti sufli nasul si iti stergi ochii umezi.
Te apuci de senvisuri.
Stii sigur ca va veni si vremea ta.
Las, ca o sa vada ei!

 

Pe data viitoare!

Anda Luiza Stefan

Leave a Reply